Nu am cerut
Primăveri cu gânduri răsfirate pe căi de-o iubire infinită pictate, nostalgii vorbind în șoaptă despre un el și despre o ea ce s-au întâlnit…cândva, la o răscruce, printre salcâmii înfloriți… și din priviri și-au povestit, într-o secundă, viața întreagă. Nu am cerut, dar am primit. Iubire, tu mi le-ai dăruit. Miresme de vis trezit brusc din amorțire veri însetate de iubire, tomnatice priviri ce-n treacăt au atins cu pleoapa cerul ce mă îndeamnă să inspir un dor nebun ce-mi străpunge ființa. Melancolii aurii ce îmi acoperă sufletul gol, în anotimpul ce se dezbracă de frunze. Nu am cerut, dar am primit. Iubire, tu mi le-ai dăruit. În inimă sălășluiesc cuvinte…
Păsările într-o zi mor…amintește-ți zborul lor
E cerul albastru plin de nori. E-un suflet la apus de iubire, pe o plajă pustie de trăire. Aleargă hai-hui, desculț pe nisipul rece, fioru-i cuprinde inima ce-și caută trifoiul cu patru foi, verde, vioi. Ochii ce abia s-au deschis se plimbă pe valuri de dor ce vin și se duc, se înalță-nspumate și taie nervoase ceața deasă de gânduri, care îmbrățișează marea de visuri dezgolite, tremurânde. O pasăre cu aripi frânte, cu chip de înger răstignit de dorințe, de seceta de cuvinte (ne)rostite printre șoapta ascunsă sub masca surâsului ce-și joacă rolul magistral, caută într-un labirint de (ne)cuvinte, un vis deloc minor…. Continuarea Aici.
Fiecare picătură din tine e a mea
Am părăsit povestea unui gând rebel, Și-am urmărit năluca din noaptea risipită. Prin ceața vieții i-am surprins surâsul Adunând picături din piața cu ploi de cuvinte. Cu inima însetată de iubire, Mi-am lăsat sufletul scăldat De ploaia de cuvinte Și-am adunat picături de printre stropii Căzuți pe caldarâm, în semn de biruință. Prin tăcerea ploii auzeam cuvintele Iubind picăturile ce veneau din tine Și-mi îmbrățișau sufletul risipit De vântul pământului pe care călcam amândoi. Dar știi, iubire? Sufletul mi l-am regăsit, Iar acum fiecare picătură din tine e a mea.
Iubire
Iubire, ți-am dus dorul, Te-am căutat neîncetat, Dar chipul nu ți l-am putut vedea. Inima atunci mi-am întrebat-o Despre tine, Iar ea zâmbind, de-ndată Mi-a deschis fereastra ochilor Și, în sfârșit, Chipul tău frumos Ți l-am văzut. Ce minune Să pot vedea oricând Izvorul vieţii! Iubire, ți-am dus dorul, Dar te-am regăsit În privirea Ce-mi dezvăluie Zi și noapte Chipul tău. Iubire, erai un mister Acum, ești un chip Ce trăiește în privirea mea.
Rugă
Respir printre brazi seculari, Privesc cerul în amurg Şi norii ce parcă imi zâmbesc, Dansând cu noaptea ce se lasă lin Peste inima ce se aude în ecou. Tu însă taci şi printre ei te ascunzi, Lăsându-mă să te privesc printre amintirile Ce-n focul patimilor le-am aruncat, Dar nu au ars, Nici nu s-au înecat, Căci le-a salvat speranță ce știe să înoate. M-am străduit să le ucid… Dar ele nu au vrut să moară. Te rog… ia-ţi amintirile şi pleacă… Mergi către fericirea Ce se pare că te așteaptă, Nu pe-al meu drum, Ci pe un altul… Eliberează-mi inima, Iubire… Permite-i să vadă alţi ochi Care să o soarbă…
Iubesc frumosul
Iubesc frumosul din fiecare răsărit de soare Ce îmi zâmbește în fiecare dimineață Și-mi spune duios: Trezește-te, e timpul să-ncepi o nouă zi! Iubesc frumosul din inimile celor ce mă-nconjoară Și-mi dau clipă de clipă Puterea de a merge mai departe Puterea de a răzbi, fie ce-o fi. Iubesc frumosul din privirea caldă A celor ce-mi sunt părinți A sufletelor ce viață mi-au dat Și m-au ajutat să urc ale sale trepte. Iubesc frumosul din natura Ce-mi demonstrează zi de zi Că nu contează prin ce treci Contează s-o iei mereu de la capăt.
Ploaia
Plouă Plouă cu gânduri Plouă cu vise Plouă cu stropi mari de dorinţe E-o ploaie de-o viaţă Ce-mi inundă sufletul Ce n-are umbrelă Căci împlinirea Ce lui umbrelă ar fi trebui să-i fie S-a rătăcit pe undeva Prin cufărul ferecat al sorţii. Plouă Şi sufletul mi-i rece Căci veşmântul numit Iubire Şi el s-a pierdut pe undeva Pe drumul trecut al vieţii. Plouă Iar sufletul se-ntreabă De ce nu-l vede şi pe el cineva Ce ar putea lui să-i dea Un veşmânt delicat şi plin de căldură. Plouă Şi plouă Şi plouă Stropi mari îmi ating sufletul Iar el prin ploaia cea deasă El caută neîncetat rătăcita umbrelă Şi veşmântul…
Încrederea, un dar de mare preţ
Încrederea cred este unul dintre darurile de mare preţ pe care noi îl putem dărui sau primi de ceilalţi. Este un dar pe care trebuie să ni-l facem în primul rând nouă înşine, apoi celorlalţi. De ce este încrederea un dar de mare preţ? Fiindcă odată ce îl primim prindem aripi, devenim mai puternici, mai senini, mai plini de viaţă. Încrederea ne dă puterea de a merge mai departe indiferent de obstacolele pe care le avem de trecut în viaţă. Încrederea transformă eşecurile în reuşite. Încrederea face ca gelozia să dispară. Încrederea dă putere iubirii. Încrederea alungă îndoiala. Încrederea înseamnă vindecare. Încrederea dă posiblitate sufletului să se bucure de libertate.…
Să cerem ajutor iubirii
Nu vrem să ne simţim niciodată neliniştiţi, iritaţi, să ne agităm şi astfel să-i facem şi pe ceilalţi din jurul nostru să se agite. Dar se întâmplă acest lucru de foarte multe ori. Se întâmplă, deoarece trăim într-o lume plină de haos în care pe zi ce trece nu ne mai regăsim şi în care ne tot căutăm un loc, dar nu îl găsim. Şi astfel este normal să te agiţi, să te nelinişteşti în încercarea ta de a înţelege încotro este locul tău.Cum să faci oare să-l găseşti pentru a te putea bucura în final de mult dorita liniştite şi pace? Este extrem de greu să cauţi ceva în…
Iubește schimbare!
Trebuie să recunoaştem că mulţi dintre noi nu iubesc schimbare. Ba mai mult ne este teamă de ea şi de tot ce înseamnă nou. Noul ne scoate din zona noastră de confort şi atunci apare confuzia şi dezorientarea. Dacă fac o schimbare în viaţa mea oare o să-mi fie mai bine sau mai rău? Aceasta este o întrebare la care nu avem niciodată un răspuns precis. Nu putem şti dacă o să ne meargă bine sau nu. Dar datoria noastră este să încercăm. Trebuie să avem curajul de a încerca, fiindcă încercând putem descoperi lucruri care să ne ajută la propria dezvoltare personală. Trebuie să învăţăm să iubim schimbarea. Trebuie…