-
Inocență
Timpul trece-agale, mângâindu-mi anii, Amintiri fugare sufletu-mi colindă, Cătând inocența, mândra zână a lunii. Unde ești tu oare? Nu vrea să răspundă. Și dor, și vis, și plâns de copil, Îmi ești inocență, o floare boboc, Un gând ce spre cer se uită, umil, Un glas ce s-aude mereu vesel în joc. Și chipu-ți pictez, în cuvânt te-așez! Să devii nemurire, să trăiești, să-mi fii Rază de lumină, veșnic dulce crez, Ești inocență, iubirea mea pură, să știi.
-
Cred în iubire
Cred în iubire. Nu știu dacă iubirea crede în mine, n-am întrebat-o. Am uitat să-i cer timpului încă o secundă să fug s-o caut, ca să aflu. Sunt un suflet aflat în așteptare, așteptarea aceea îmbrățișată de secundele acelea suspendate de aripile timpului. O clipă îmi doresc. O clipă de iubire. Oare destinul mi-o va hărăzi? Oare voi avea parte de iubirea aceea pe care mi-o doresc? Dar oare ce-mi doresc? Ce chip are iubirea? Cum arată ea? Oare când o voi găsi o voi recunoaște? Nu știu, dar nu contează. Cred în iubire și îmi doresc să o găsesc ca s-o conving să creadă și ea în mine. Și,…
-
Viață, te rog!
Viață, te rog, nu îmi fura timpul! Lasă-l să-mi cutreiere inima Și ochii, și trupul de tine plin. Mai vreau să te trăiesc iubind.
-
De m-aș fi iubit
N-am știut. De fapt, mint. N-am putut…fiindcă am iubit. Iubirea pentru el m-a orbit. A fost mai puternică decât viața însăși. M-am dat iubirii și am greșit. Dar am plătit. Acum zac în întuneric. Și-mi este frig, și sete, și dor. Dor de viață. M-a părăsit și mă doare. Este greu de crezut, dar mă doare. Mă doare gândul la viața pe care n-am trăit-o. Mă doare lipsa de iubire față de propria-mi ființă. Sunt un suflet chinuit pe vecie. Și de aici, de dincolo de moarte, mă întreb cum ar fi fost de m-aș fi iubit în primul rândul pe mine, apoi pe el. Ar fi fost bine, cred.…
S-ar putea să-ți placă și
Tăcerea inimii
Gânduri despre Pe cărări românești și alte povestiri de N Marianne
Ce vrei tu de la mine viață?
-
M-am ascuns
M-am ascuns în mine De sărutul dorului fierbinte, M-am ascuns în vers, reține! Ai să mă vezi printre cuvinte. M-am ascuns printre cărunte așteptări, Am tot privit la timpul ce a dezertat, Din ale sale clipe mi-am făcut brățări Și mi-am împodobit sufletul ce te-a iertat. M-am ascuns în tăcere de tine, M-am ascuns în cuvinte de noi, M-am ascuns, dar nu-mi e bine Printre șoapte ce-mi vorbesc de noi doi.
-
Iubire pierdută
Călătoresc prin timp Și timpul călătorește prin mine, Ne întâlnim la răscruce de vise, Ne sorbim din priviri, Ca doi îndrăgostiți nebuni, Împreună depănăm amintiri. Pornim din nou la drum, Eu cu clipele timpului, Timpul cu clipele mele. Străbatem poteci bătrâne Urmate de căi tinere, Ceasul bate gongul, Dar nu-l aud, Și nici timpul. Ecoul său cuprinde Visul ce-n brațele sale moi Tare mă strânge Și-mi spune: Nu plânge! Surâde și călătorește, Prin tine, prin viață! Ascultă și nu te opune Timpului ce nu se oprește. Trăiește-i clipele, Adoră-i zilele, Adună-i amintirile, Doar cu ele vei rămâne într-o zi. Călătoresc prin timp, Îi trăiesc clipele, Îi ador zilele, Îi adun…
-
Frunza de toamnă
Într-o clipă…dintr-o zi…a fugit inima prin toamnă Și-a devenit o frunză galbenă Ce-și caută menirea prin labirintul fără glas, În care tăcerea s-a retras. Nedumerită în jurul ei privește cu uimire Cum ora îmbătrânește și clipele tot zboară, Lăsând în urma lor un pâmânt stingher și rece. Cum oamenii o calcă în picioare Nepăsători la strigătul ei care La cer încet se ridică cerând parcă îndurare. Nici freamătul suratelor nu-i alină durerea, Nici refuzul cerului nu-i schimbă părerea. Frumoasă e frunza de toamnă E ușor s-o iubești, dacă știi s-o citești… E plină de viață, chiar dacă din ea viața încet se scurge. E un suflet ce vorbește altfel. Nu…
-
De-a v-ați ascunselea…iubirea mea
Tu alergai prin sufletul tomnatic Și te-ascundeai printre copacii desfrunziţi, Iar eu te căutam aievea printre ei. De-a v-ați ascunselea noi ne jucam, Nu ne vedeam, dar ne-auzeam, Inimile cântând la unison, Iubirea mea. Prin vise ce străbat anotimpuri, Înflorite devreme, mângâiate de rouă și neatinse de brumă, Te plimbi pe aleea singurătății Și nu-i porți pică vieții. În liniște, să nu trezești vreun regret, Mergi agale și privești sufletul gol În care se zbate durerea Pe care n-o vezi, dar o simți. Și taci. În singurătate tăcerea-i stăpână. Și înțelegi, și o accepți. Buzele pecetluite îți sunt. Te așezi pe o bancă, alături de-o frunză pierdută de creangă. Și…
-
Iubire recreată
Te recreez din fiecare gând, Te așez în vers, Schițez din cuvinte un întreg univers, Devii poem, un strigăt în al vieții anotimp divers. Te recreez din fiecare lacrimă Ce poartă un dor pe care nu-l exprimă. Devii suspin al sufletului nemuritor, La ceas de seară un vis nimicitor. Te recreez din ploi tomnatice, Devii o frunză aurie care încet s-așază Pe inima rătăcită printre trăiri apatice, Și resemnată destinul și-l urmează. Cuvânt cu cuvânt devii vers, Și vers cu vers devii poezie. Ești al inimii înflăcărat discurs Dintr-o toamnă târzie.
-
Nu am cerut
Primăveri cu gânduri răsfirate pe căi de-o iubire infinită pictate, nostalgii vorbind în șoaptă despre un el și despre o ea ce s-au întâlnit…cândva, la o răscruce, printre salcâmii înfloriți… și din priviri și-au povestit, într-o secundă, viața întreagă. Nu am cerut, dar am primit. Iubire, tu mi le-ai dăruit. Miresme de vis trezit brusc din amorțire veri însetate de iubire, tomnatice priviri ce-n treacăt au atins cu pleoapa cerul ce mă îndeamnă să inspir un dor nebun ce-mi străpunge ființa. Melancolii aurii ce îmi acoperă sufletul gol, în anotimpul ce se dezbracă de frunze. Nu am cerut, dar am primit. Iubire, tu mi le-ai dăruit. În inimă sălășluiesc cuvinte…
