E marți astăzi. E o zi de vară. Razele soarele îmi scaldă ochii și mă determină să-i închid. Și, dintr-odată, devin altcineva. Port o rochie verde crud, asortată cu o pălărie în aceeași nuanță, accesorizată cu un mac de un roșu intens.

Mă aflu pe bicicleta destinului luată din curtea vieții și pedalez pe drumul neștiut al sorții. Nu știu unde mă duce aceasta, încotro voi ajunge, dar nici nu contează. Glasul sufletului îmi spune să nu mă opresc. Secretul reușitei în viață este pedalatul continuu. Așa că am să pedalez până la capăt drum. Vara îmi dezmiardă chipul cu adierea sa caldă, iar vântul îmi inundă simțurile cu parfumul iubirii ascuns în ochii macilor ce împodobesc roțile bicicletei.

Liniștea îmi ține companie pe calea pustie în nuanțe aurii, iar spicele de grâu surâd, ferindu-și privirea de îndrăzneala mea de a merge pe un drum necunoscut și nebătut de nimeni.

Da, îndrăznesc.  Nu-mi este teamă. Mint, îmi este. Necunoscutul îmi alimentează sufletul cu ea. Este precum un pahar pe care îl golești dar este reumplut de un chip invizibil. Cu toate acestea, nu renunț. Renunțarea are un gust amar de lașitate. Iar mie nu-mi place gustul amar. Îl prefer pe cel dulce ca mierea de albine al curajului.

Și pedalez încercând să țin piept timpului ce-mi înghite lacom secundele. Este neîndurător și mereu flămând, nu lasă prea mult din ele. Aș vrea să le savurez pe îndelete, precum cafeaua băută la răsăritul soarelui, la masa tăcerii din căminul meu drag.

Oare unde duce acest drum? Oare ce-mi va oferi? Greu de aflat. Dar, ce să zic, îmi place să pedalez. Simt cum în mine pulsează viața de un auriu intens…

Astăzi e marți. O zi de vară. Deschid ochii și privesc în jur. Mă aflu în liniștea casei mele, nu pe o bicicletă a destinului. Port haine lejere, de vară, nu o rochie de un verde crud combinată cu o pălărie în aceeași nuanță. Cu toate acestea, timpul tot se înfruptă cu nesaț din clipele mele, care dispar fără măcar să apuc să le simt cu adevărat gustul. Să le trăiesc așa cum mi-aș dori.

Ce ironie! Nu contează ce ești, unde te afli, ce faci sau nu faci, timpul e un hoț nemilos ce se plimbă cu bicicleta destinului pe calea vieții tale, sfidător și rece, culegând clipe abia înflorite, ce miros amețitor.

Marți, zi de vară. O nouă zi. Același timp. Aceeași bicicletă a destinului. Alte clipe ce se duc…se lasă purtate de zâmbetul cuceritor al timpului deghizat în femeie ce poartă o rochie de un verde crud și o pălărie în aceeași nuanță. Pedalează căutând sensul și împlinirea, rostul.

Sursă foto: Grupul de Facebook al Revistei Agora Artelor.