Privesc spre cer

Mâinile mi le-mpreunez

Şi din al meu suflet de speranţă plin,

Înalţ o rugăciune către cer.

Îmi las apoi privirea-n jos

Spre-a mea lume profană.

Mă uit şi mă gândesc

La tot ce am şi mă-nconjoară.

Îmi ascult inima cu putere-n piept bătând,

Respir, surâd şi realizez,

Că atâta timp cât inima-mi bate cu putere-n piept

Nu îmi mai trebuie nimic.

Arunc o privire spre cer,

În semn de mulţumire

Că încă mă mai pot bucura

De darul numit Viaţă.