Privire
Privesc spre cer
Mâinile mi le-mpreunez
Şi din al meu suflet de speranţă plin,
Înalţ o rugăciune către cer.
Îmi las apoi privirea-n jos
Spre-a mea lume profană.
Mă uit şi mă gândesc
La tot ce am şi mă-nconjoară.
Îmi ascult inima cu putere-n piept bătând,
Respir, surâd şi realizez,
Că atâta timp cât inima-mi bate cu putere-n piept
Nu îmi mai trebuie nimic.
Arunc o privire spre cer,
În semn de mulţumire
Că încă mă mai pot bucura
De darul numit Viaţă.
-
-
8 luni
Tagged calatorie, catharsis, fragment roman, tren