Privesc spre cer Mâinile mi le-mpreunez Şi din al meu suflet de speranţă plin, Înalţ o rugăciune către cer. Îmi las apoi privirea-n jos Spre-a mea lume profană. Mă uit şi mă gândesc La tot ce am şi mă-nconjoară. Îmi ascult inima cu putere-n piept bătând, Respir, surâd şi realizez, Că atâta timp cât inima-mi bate cu putere-n piept Nu îmi mai trebuie nimic. Arunc o privire spre cer, În semn de mulţumire Că încă mă mai pot bucura De darul numit Viaţă.