Gânduri decise

Azi am decis să scriu. Mint, nu am decis eu nimic. Gândurile au decis să se prefacă într-un șirag de cuvinte. Au încercat să evite să cad pe ele. Știu din experiență. Dacă se întâmplă să cad pe gânduri, nu e de bine. Bine, mie nu îmi este rău, dar gândurilor le e. Le simt cum îmi mai dau câte un ghiont, vrând să-mi spună că mai bine le scot afară să le vadă lumea decât să stau pe ele. E păcat, doar nu s-au născut să trăiască în umbră….

Ce să zic, au dreptate, dar uneori cheful de a le scoate afară lipsește cu desăvârșire. Ia-l de unde nu-i. În momente din acestea, gândurile preiau inițiativa. Nu știu cum reușesc, dar mă determină cumva să le prefac în șirag de cuvinte, să se mândrească și ele cu înfățișarea lor. Le și aud șoptindu-mi că-s tare frumoase. Mă abțin, atât. Nu-mi dau cu părerea, chiar dacă aș putea, doar sunt gândurile mele.

Viața   m-a învățat că este bine să nu-ți spui părerea, mai ales dacă este una sinceră. Sinceritatea în ziua de astăzi nu mai este o calitate, ci un defect. Iar opinia sinceră este foarte puțin acceptată, cel mai bine ar fi să nu existe. În schimb, minciuna, prefăcătoria și denaturarea adevărului triumfă. Se simt în al nouălea cer, în sfârșit trăiesc mai bine ca niciodată.

În ciuda crudei realități, gândurile mele triumfă, se înfățișează în toată splendoarea lor, fără teamă. Recunosc, le admir curajul de a fi, de a îndrăzni. Cu toate acestea, iubesc mult tăcerea de printre ele. Liniștea oferită de aceasta are gust de lapte cu miere. Este un adevărat balsam pentru sufletul meu. Ochii văd, urechile aud, dinții îmi mușcă limba, ca să tac. Multe…ar fi de spus…

O doare, nu zice nimic, e fată cu ”obraz subțire”, lasă gândurile să prefacă în cuvinte, sperând să fie descoperite printre rânduri. Eu? Eu sunt doar un umil executant, aflat într-o continuă expectativă, cu un surâs inefabil în colțul buzelor. Restul doar gânduri așezate în tăcere…

Ce va urma? Vom vedea…