Ironie
Destinul dansează-n rafale
Valsul vieții în alb și negru,
Omul, plin de contradicții,
Asistă, reflectând îndelung,
La trăirile ce se zbat, 
Între vis și realitate,
Ce ironie!
Dualitățile sufletului urcă în ring,
 Certitudinile atacă incertitudinile,
Sar scântei de reflecții profunde,
Viziuni versatile se aruncă în luptă,
Omul caută cu privirea în zare
 Echilibrul plecat la templul reculegerii.
Ce ironie! 
Se varsă fluviul contradicțiilor în zbuciumul inimii,
Pașii se scaldă în lentoarea simțirii divine,
Ipoteze nefirești se ascund de demonii din noi,
Tremură glasul timpului ce-și aruncă secunda
În fântâna utopică a vieții eterne.
Ce ironie e visul de-apoi!