Cu dorul am vrut din nou să mă-ntâlnesc,

Și-n vizită la dor am mers

Pe drumul vieții presărat

Cu ani trecuți de vârsta tinereții,

Ce parcă spre  mine priveau

Și îmi șopteau

Să nu-i mai calc,

Căci tare îi mai doare pasul meu.

Dar șoapta lor pe mine deloc

Nu m-a înduioșat,

Fiindcă îmi doream nespus

S-ajung la dorul

Din inima ce lui adăpost i-a devenit.

De îndată ce la poarta inimii

Am reușit s-ajung,

Duios am rugat-o să se deschisă.

Inima pentru o secundă s-a oprit,

Și-n ușă de-ndată a apărut

Un moș bătrân și gârbovit

Ce pe un ton plicstisit,

Dar clar și răspicat mi-a spus:

Degeaba încerci din inimă

Tu să mă scoți

Eu de aici în veci nu voi ieși.

În inima ce-n tine bate cu putere

Eu veșnic  voi locui

Pentru a-ți aminti

De-acele vremuri

Pe care le-ai trăit

Dar n-ai știut

Cum se cuvine a le prețui.

Așa că, acum,  pleacă…

Și lasă-ți inima să bată…

PS: Dacă tot e Ziua Internationala a Dorului…