-
Visuri și umbre
Azi, poezia-mi tace… Cu pletele de vânt îmbrățișate, Pășește timid pe cărarea pașilor târzii, Acolo unde viața se joacă printre visuri și umbre. Inima-i freamătă, ecoul său mângâie depărtarea… Singurătatea o întâmpină și-i dă binețe, Deschide poarta soarelui cu gândul său rebel, Pe-o rază o poftește să se încălzească nițel. Surâde și se-agață de iubirea ce pare să o încălzească. Tăcerea înflorește, din colivie cuvântul își scoate, Și-n dar i-l oferă poeziei. În brațe aceasta îl strânge ca pe un giuvaer. Pașii târzii privesc uimiți Poezia ce a ucis tăcerea, Ating în trecere timpul și-l întreabă De-i posibil ca iubirea să renască printre visuri și umbre.
-
Fiecare picătură din tine e a mea
Am părăsit povestea unui gând rebel, Și-am urmărit năluca din noaptea risipită. Prin ceața vieții i-am surprins surâsul Adunând picături din piața cu ploi de cuvinte. Cu inima însetată de iubire, Mi-am lăsat sufletul scăldat De ploaia de cuvinte Și-am adunat picături de printre stropii Căzuți pe caldarâm, în semn de biruință. Prin tăcerea ploii auzeam cuvintele Iubind picăturile ce veneau din tine Și-mi îmbrățișau sufletul risipit De vântul pământului pe care călcam amândoi. Dar știi, iubire? Sufletul mi l-am regăsit, Iar acum fiecare picătură din tine e a mea.
-
Iarna inimii
E vară, Dar ceva straniu se întâmplă. Ninge cu fulgi mari de visuri, Alerg printre ele Dau să le prind, Dar îmi alunecă printre degete Şi se transformă În fulgi de gânduri Pe care viscolul încearcă să îi spulbere. E atât de frig, Sufletu-mi tremură Privind la sentimentele Ce-l părăsesc rând pe rând Alunecând şi câzând pe strada vieţii. Mă înarmez cu o lopată Dau să le strâng, Dar viscolul deloc nu mă lasă. Mi-e greu să merg prin zăpadă Cu sufletul îngheţat de dorul florilor de mai. Mi-e greu să merg pe drumul nins şi-alunecos Gândindu-mă la luna în care Din nou vor înflori Florile magice ale sufletului meu, Ce…
-
Vizita…
Cu dorul am vrut din nou să mă-ntâlnesc, Și-n vizită la dor am mers Pe drumul vieții presărat Cu ani trecuți de vârsta tinereții, Ce parcă spre mine priveau Și îmi șopteau Să nu-i mai calc, Căci tare îi mai doare pasul meu. Dar șoapta lor pe mine deloc Nu m-a înduioșat, Fiindcă îmi doream nespus S-ajung la dorul Din inima ce lui adăpost i-a devenit. De îndată ce la poarta inimii Am reușit s-ajung, Duios am rugat-o să se deschisă. Inima pentru o secundă s-a oprit, Și-n ușă de-ndată a apărut Un moș bătrân și gârbovit Ce pe un ton plicstisit, Dar clar și răspicat mi-a spus: Degeaba încerci…
S-ar putea să-ți placă și
Tipuri de rafturi necesare în amenajarea unui magazin
Haina sufletului
Știi viață ce aș vrea?
-
Nimic
Nimic e un cuvânt atât de mare! Chiar dacă pe el doar cinci litere îl compun Și se mândrește nevoie mare Că din nimic noi dintr-odată apărem Pe această lume Care își urmează cursul ei firesc Fără ca noi, oamenii, Nimic să putem face… Nimic este ceea ne doboară Nimic este ceea ce ne ridică Nimic este ceea ce uneori viața ne-o-nseninează Și inima ne-o face să bată cu putere în piept Nimic e un cuvânt atât de mare! Pe care noi îl ignorăm adesea.
-
La mulți ani, România!
