-Părinte, îmi cer scuze că te-am chemat de-acasă pentru spovedanie,  dar, de vreo două zile, nu am stare.

-Ce-ai pățit Tanțo?! Părinte, am fost fericită, dar nu mai sunt. Am fost Paris.

– Unde ai…?!

– Părinte, lasă-mă să te termin spovedania. După aia, poți pune câte întrebări vrei. Bine, nu prea multe, că-i cam cald sub fusta matale. Deci, așa. Am fost la Paris, părinte. Încă nu-mi vine să cred. Nu știu cum ajuns acolo, dar am aterizat chiar lângă Turnul ăla înalt. Am uitat cum se numește, dar matale știi sigur. Te-ai fi îndrăgostit de mine, părinte. Asta e clar. Fustă neagră scurtă, bluză albă sexy, pantofi cu toc cui și o pălărie cu bor mare… Trăsnet arătam. Toți se uitau după mine.  Un franțuz, mai îndrăzneț, în față mea se și opri și de-ndată îmi spuse:

-Bonjur mademoz, zîsă franțuzul. Tu bel.

-Și m-am blocat. Vai, părinte! Arăta într-un mare fel. Cu ochii verzi precum pantalonii de trening ai lui Vasile al meu, mustăcioară stufoasă ca a matale și cioc precum a lui Ilie instalatorul, era o frumusețe de bărbat. Dar șî eu arăt… 

-Când ai fost Tanțo la Paris? Lasă-mă părinte să termin spovedania. Și cu turnul ăla înalt în spate, și bărbatul ăla frumos în față, m-au luat toate căldurile și toate transpirațiile, la Paris. Și…

– Și?!

-Și nimic, părinte. Am deschis ochii și nu mai eram la Paris, ci pe câmp, cu Joița mea, care mă lingea de  zor pe fața.