Mi-e dor de mine
Şi mă caut
Pe drumul vieţii
Prin ai destinului codri deşi
Dar nu mă regăsesc.
Mi-e dor de mine
Şi privesc în a sufletului oglindă,
Dar chipul ce-l zăresc
Nu-l recunosc.
Mi-e dor de mine
Şi nu mă regăsesc
În lumea pe a cărei scenă
Se desfăşoară zi de zi
Un spectacol grotesc.
Sună ceasul. E 06.30. Nu știu când a trecut timpul. Am adormit atât de greu după băuta de seara trecută cu vecinul […]
Miroase a iubire ce se-nfruptă din clipa ce se scurge într-un izvor de șoapte ascunse în tăcerea de pe buzele deschise-n zâmbet. […]
-Părinte, îmi cer scuze că te-am chemat de-acasă pentru spovedanie, dar, de vreo două zile, nu am stare. -Ce-ai pățit Tanțo?! Părinte, […]
Ți-o mai aduci aminte? Frumoasă, bălaie, timidă la început. Cu pașii mici, delicați, pășea pe aleea din pietre cuminți, cu privirea albastră, […]
Comments
Cât de mult mă regăsesc în acest „Mi-e dor de mine…”
Ma bucur! 🙂