Tu, omule cu viaţă efemeră!

Opreşte-te puţin din goana ta nebună

După atâtea lucruri inutile

Şi fă ceva util.

Aşează-te pe o câmpie cu flori nemuritoare

Culege-le şi strânge-le cu a fericirii panglică

Într-un frumos buchet

Pe care apoi presară stropi înmiresmaţi de bucurii, iubire şi multă împlinire

Şi dăruieşte-l tuturor celor ce la un moment dat

Îţi ies în cale.

Urmează-ţi apoi drumul cu un condei într-o mână

Şi-n alta cu-o hârtie

Pe care-ţi scrii tăcut

Din alte tale gânduri

Pentru ca ele  să poată deveni cuvinte

Şi ca prin farmec o preţioasă carte

Care atunci când tu va trebui să-ţi iei la revedere

Ea împreună cu buchetul din flori nemuritoare

Va rămâne în urma ta

Şi se vor transforma în amintiri nepreţuite

Despre un om  ce va trăi de-a pururi

În inima şi sufletul celor ce şi-l amintesc cu drag.