-
Înfrângere
Aripile frânte îmi iartă înfrângerea, ziua îmi sărută neliniștea inimii, pe câmpul cu flori de vară se scaldă-n tăcere fire de iarbă mângâiate de vântul vieții adus de vestigiile tinereții. Zborul e absent, timpul urlă strident cântând la al clipelor instrument. Mă doare pieirea, în suflet amintirea curge în valuri ca trăirea. Mi-s pleoapele grele în miez de lumină, plânge iar ziua, lumea îi este străină. Alunecă viața, secunda s-agață de mine cu dor, dau s-o apuc, căci de la cer la pâmânt o ador. Îi frâng aripile și durerea o inundă, sângele curge șuvoaie, suferința îi întunecă privirea, nu mai simte nimic, e doar o secundă ce moare încet,…
-
Încă o zi
Încă o zi Încă o clipă Încă o săptămână Încă o lună Încă un an Același om Aceeași soartă Aceleași sentimente dulci Aceleași amintiri frumoase Pe care nici furtuna ce din senin ea s-a stârnit Nici ploaia ce după ea a survenit Nu au putut schimba ceva Dar totuși… Există o speranță Că într-o zi Într-o clipită Aceluiași om Aceeași soarta Lui îi va hărăzi Cu totul altceva Și acele sentimente dulci Și acele amintiri frumoase Din suflet și din minte Ele vor ieși Pe aripile vântului Vor poposi Și vor porni Pe-un drum făr’ de-ntoarcere Chiar dacă ploaia în ropote Ea va cădea.