Plouă Plouă cu gânduri Plouă cu vise Plouă cu stropi mari de dorinţe E-o ploaie de-o  viaţă Ce-mi inundă sufletul Ce n-are umbrelă Căci împlinirea Ce lui umbrelă ar fi trebui să-i fie S-a rătăcit pe undeva Prin cufărul ferecat al sorţii. Plouă Şi sufletul mi-i rece Căci veşmântul numit Iubire Şi el s-a pierdut pe undeva Pe drumul trecut al vieţii. Plouă Iar sufletul se-ntreabă De ce nu-l vede şi pe el cineva Ce ar putea  lui să-i dea Un veşmânt delicat şi plin de căldură. Plouă Şi plouă Şi plouă Stropi mari îmi ating sufletul Iar el prin ploaia cea deasă El caută neîncetat rătăcita umbrelă Şi veşmântul…