Spaima zâmbește ironic dând putere nimicului demonic, iar moartea aleargă de mână cu somnul de veci. Nu e pictură murală, e realitatea unui „om” lipsit de morală. Mi-s literele ude de lacrimi, nu vor să mai nască cuvinte, nu vor s-amintească de oameni ce devin rând pe rând amintiri, suflete fără drept de apel. Întrebările …
