Mi-e sete de linişte
Şi-ncet aş vrea să-i sorb tăcerea
Din ceaşca timpului,
Pe care s-o cuprind cu ambele mâini,
Şi s-o apropii de sufletul
Ce aşteaptă cu înfrigurare
Măcar un strop din ea şi el să soarbă.
Mi-e sete de iubirea
Ce fierbe încet
În ceainicul
De pe focul inimii.
Mi-e sete de ziua de ieri
Ce în clepsidra timpului s-a ascuns,
Şi s-a tot scurs,
S-a risipit,
De nici măcar un strop
N-am mai găsit.
Mi-e sete de clipele abia trecute
Din ziua de astăzi,
Din care timpul a băut cu poftă,
Stând la masa sorţii,
De vorbă cu viaţa.
Aş vrea să sorb
Din ele pe-ndelete,
Dar, din păcate, s-au epuizat.
Mi-e sete de viitorul
Ce încă nu mi se arată,
Fiindcă paharul prezentului
Încă nu l-am terminat.
Dar parcă gustul lui
Mă face să-mi doresc,
Să sorb din altceva,
Dintr-un cocktail de vise
Ce pot să-mi spună câte ceva
Despre ziua de mâine.
Mi-e sete.
Buzele secătuite-mi sunt
De arzătoarele dorinţe ale sufletului,
De a-i da să bea din paharul plin
Cu clipe trecute, prezente, viitoare,
Stropite din belşug cu linişte
Şi cu surâsul dulce al inimii.
