La poarta de alamă a  sorții Am bătut În visul meu de vară Dar nimeni n-a vrut să-mi răspundă. Am vrut să aflu ce-mi  mai hărăzește Dar ferecată ea era Cu-un lacăt fermecat ca într-o poveste. Mi-am aruncat o privire peste ea Dar nimic nu am putut observa Căci totul era învăluit Într-un văl de ceață deasă Și într-o tăcere de mormânt. În fața porții eu însă am zărit Un drum plin de lumini ce străluceau Precum o fac stele pe cer Și deodată am auzit O voce ce din neant Mi-a șoptit suav: Pe poarta sorții tu nu poți intra Căci niciun om nu poate ști Ce soarta lui îi…