Timpul trece-agale, mângâindu-mi anii, Amintiri fugare sufletu-mi colindă, Cătând inocența, mândra zână a lunii. Unde ești tu oare? Nu vrea să răspundă. Și dor, și vis, și plâns de copil, Îmi ești inocență, o floare boboc, Un gând ce spre cer se uită, umil, Un glas ce s-aude mereu vesel în joc. Și chipu-ți pictez, în cuvânt te-așez! Să devii nemurire, să trăiești, să-mi fii Rază de lumină, veșnic dulce crez, Ești inocență, iubirea mea pură, să știi.