Azi, poezia-mi tace… Cu pletele de vânt îmbrățișate, Pășește timid pe cărarea pașilor târzii, Acolo unde viața se joacă printre visuri și umbre. Inima-i freamătă, ecoul său mângâie depărtarea… Singurătatea o întâmpină și-i dă binețe, Deschide poarta soarelui cu gândul său rebel, Pe-o rază o poftește să se încălzească nițel. Surâde și se-agață de iubirea ce pare să o încălzească. Tăcerea înflorește, din colivie cuvântul își scoate, Și-n dar i-l oferă poeziei. În brațe aceasta îl strânge ca pe un giuvaer. Pașii târzii privesc uimiți Poezia ce a ucis tăcerea, Ating în trecere timpul și-l întreabă De-i posibil ca iubirea să renască printre visuri și umbre.