Soarele  îmi  zâmbea frumos de pe cer şi parcă îl auzeam şoptindu-mi: „Zâmbeşte-mi şi tu. Am aflat de la Mândra Lună că ai toate motivele să îmi zâmbeşti.” Da, aveam toate motivele să zâmbesc, şi nu doar soarelui, ci tuturor. Trăiam cele mai fericite momente din viaţa. Şi îmi doream nespus să îmi las gândurile să se transforme în cuvinte, pentru a exprima ceea ce simţeam în acele momente. Sufletul meu până nu demult gol şi rece, acum era plin de iubire şi căldură. Şi îmi striga: „Spune-i Te iubesc!” Condeiul meu însă stătea inert pe foaia albă de hârtie. Nu vroia sub nicio formă să asculte glasul sufletului. Mă…