Luna miracolelor
A sosit Decembrie, luna miracolelor, luna în care toţi devenim parcă mai buni, mai generoşi. Este luna care prevesteşte că ne apropiem de un nou sfârşit, dar şi de un nou an, care sper să fie mai mult mai bun ca cel care urmează să se încheie. Decembrie este pentru mine cea mai frumoasă lună din an, este o lună magică, o lună care mă face de fiecare dată să uit de părţile mai frumoase ale vieţii, de eşecuri şi neîmpliniri. Nimic nu mai contează în afară de faptul că am şansa din nou să mă pot bucura de minunatele Sărbători de iarnă alături de cei dragi. Am din nou şansa să-mi împodobesc frumosul meu brad cu globuri fel de fel şi să ascult colinde. În seara aceasta vine Moş Nicolae ce din copilărie m-a obişnuit în ghete cadouri frumoase să îmi pună. Deşi timpul a zburat, eu nu mai sunt copil, ci am crescut, tot îl aştept cu nerăbdare pe Moş Nicolae cadouri frumoase în ghete să îmi pună. Nu există Moş Nicolae, îmi puteţi spune. Eu zic că el există, şi este întruchipat de toţi cei care ne iubesc şi vor să ne facă fericiţi dăruindu-ne ceva, oricât de mic. Şi eu, şi tu, şi voi, noi toţi putem să fim Moş Nicolae pentru cei pe care iubim şi nu numai. Acum avem ocazia să dăruim din puţinul nostru şi altora pentru a-i face măcar o clipă fericiţi şi pentru a le arăta că indiferent cât de grea e viaţa, ea merită trăită. E luna miracolelor, e şansa noastră de a face miracole, de a ne hrăni atât propriul nostru suflet, cât şi al celorlalţi cu bunătate, bucurie, fericire, iubire şi împlinire. Nu cred că există o hrană mai bună pentru suflet decât o mână întinsă celor care au nevoie de ea. Ce poate fi mai frumos decât să dăruieşti din toată inima ceva pentru a-i face pe ceilalţi fericiţi?
Mi s-a spus că nici Moş Crăciun nu există, dar eu cred că există atâta timp cât în fiecare an îmi lasă sub bradul frumos împodobit cadouri minunate. Cine este Moş Crăciunul meu? Sunt prietenii mei, familia mea, cunoştiinţele mele, toţi cei care ţin la mine şi iubesc această lună a miracolelor făcute din suflet. Este minunat să poţi dărui şi să primeşti la rândul tău o parte din sufletul celor care se gândesc la tine. Viaţa e o scenă, iar noi păşim pe ea timid şi plini de curiozitate. Treptat, odată cu trecerea timpului învăţăm să interpretăm tot felul de roluri, în piese diverse, uneori dramatice, alteori mai vesele care ne fac şi pe noi actorii să zâmbim. Indiferent însă , de piesa pe care ne este dat să o interpretăm, de stările şi situaţiile prin care trecem, ne dăm seama cu cât stăm mai mult pe această scenă că, ea este incredibil de frumoasă. Este scena pe care nu am vrea să o părăsim niciodată, dar nu se poate, căci atunci când nu mai avem ce rol interpreta pe acest pământ, cortina se lasă şi suntem nevoiţi pe rând să ne retragem pentru a juca pe-o altă scenă, de pe un alt tărâm, cel al veşniciei.
Un mic cadou de la mine, Povestea lui Moş Nicolae. Sper să vă facă plăcere.
-
-
8 luni
Tagged calatorie, catharsis, fragment roman, tren