Gânduri

 Mâna dreaptă se ridică instinctiv și îi acoperi ochii, dorind să-i protejeze de razele puternice ale soarelui care pătrunse prin fereastra mare, larg deschisă, fără pic de jenă. Deși pentru femeia care își acoperise ochii cu mâna, era clar un musafir nepoftit, soarele se simțea ca la el acasă. Și strălucea atât de tare, încât ziceai că se bucură nespus de întâlnirea cu o veche prietenă.

Așa zisa prietenă nu era însă de aceeași părere. Inspirând, expirând puternic își făcu curaj și, luându-și mâna de pe ochi, îi deschise deodată. Necunoscutul o făcu să tremure. Patul cu baldachin, lung și îngust, scârțâi sub ea când se ridică în fund și își strânse genunchii la piept. Tresări. Camera mică, cu pereți galben pal, în care se aflau doar un scrin bătrân din lemn, așezat în colțul din partea stângă a patului, și un tablou înfățișând o tânără femeie, cu sprâncene stufoase, buze roz cărnoase, părul lung, șaten și cei mai mari, negri și triști ochi pe îi văzuse vreodată, nu i se părea deloc cunoscută. Nu știa unde era.  Și nici cum ajunsese acolo. Nu știa nimic și asta o speria din ce în ce mai tare.

 Se dădu jos din pat și se îndreptă spre fereastră deschisă. Privi în zare, inspiră mirosul de alge și apă sărată a oceanului și-și lăsă privirea mângâiată de infinitul albastru. Asta o calmă puțin. Realiză că îi plăcea să privească oceanul și ale sale valuri care mureau și înviau iar și iar.  Și de îndată își dădu seama că invidia soarta valurilor. Ar fi vrut ca și oamenilor să li se întâmple la fel. Învierea oamenilor să fie cu adevărat posibilă, să aibă și ei parte de ceea ce au valuri. Să moară și să renască imediat. Cât de naivă era. Nu ar trebui să gândească așa. De fapt, nici nu știa de unde îi apăruseră aceste gânduri. De nicăieri, sau, poate, din sufletul enigmă. Nu de acolo obișnuiesc să apară gândurile?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *