Inocență
De-ale Irinei gânduri,  Poezii

Inocență

Timpul trece-agale, mângâindu-mi anii,

Amintiri fugare sufletu-mi colindă,

Cătând inocența, mândra zână a lunii.

Unde ești tu oare? Nu vrea să răspundă.

Și dor, și vis, și plâns de copil,

Îmi ești inocență, o floare boboc,

Un gând ce spre cer se uită, umil,

Un glas ce s-aude mereu vesel în joc.

Și chipu-ți pictez, în cuvânt te-așez!

Să devii nemurire, să trăiești, să-mi fii

Rază de lumină, veșnic dulce crez,

Ești inocență, iubirea mea pură, să știi.

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.