De-ale Irinei gânduri,  De-ale vieții

Gânduri despre Pe cărări românești și alte povestiri de N Marianne

Îmi plac nespus cărările românești și am cutreierat vreo câteva până acum. Toate au avut ceva aparte, toate mi-au dat șansa să aflu lucruri interesante despre poporul meu, toate m-au ajutat să adun în cufărul sufletului amintiri prețioase. Dar nu am să vă vorbesc despre ele acum, ci despre alte Cărări Românești, cărările N Mariannei, pe care le-am cutreierat într-un mod deosebit, cu ochii minții.

Și a fost minunat în această călătorie pe care o pot numi inițiatică. O călătorie a spiritului între cele două planuri ale existenței, profan și sacru. O călătorie care m-a făcut să retrăiesc clipe, aparent uitate, din cea mai frumoasă perioadă a vieții omului, cea a copilăriei.

Cărările Românești ale N Mariannei nu sunt cărări pe care le poți cutreiera ca și cum ai fi la promenadă. Pe cărările ei descoperi că viața nu e o simplă călătorie, ci una în care pentru a izbuti trebuie să învingi fricile. Este una în care ești nevoit să privești dincolo de realitatea tangibilă pentru a-ți înțelege adevărata menire.

Este acea călătorie a curajului de a vedea adevărul de dincolo de tenebre. De a accepta trecerea pe nesimțite din lumea copilăriei în lumea maturității, o lume în care viața poartă pe umerii săi lucruri, fapte, gânduri, de cele mai multe ori extrem de apăsătoare, care îți schimbă, vrând nevrând, felul de a fi și acționa. 

Pe măsură ce mergi pe cărările Mariannei nu doar te descoperi pe tine, ci și faptul că în călătoria numită Viață trebuie să faci ce-ți zice sufletul pentru a te întâlni cu persoana care simți că trebuie să fii.
Cărările românești ale Mariannei sunt o călătorie a sufletului, cu suișuri și coborâșuri care se văd în întunericul lumii sacre și se pierd prin lumina lumii profane.

Un drum spre desăvârșirea firească a omului pe parcursul trecerii sale prin lumea profană efemeră. Un drum al iubirii, al viselor ce prind aripi și se înalță tot mai sus, al amintirilor răscolitoare ale clipelor ce-au trecut și ale oamenilor ce au plecat într-o lume fără glas, fără chip, fără durere, o lume a întunericului pătrunzător și rece, dar au lăsat în noi reminescențe dragi și dulci.

Un drum al recunoștinței față de bunici și părinți, un drum al eliberării sufletului din închisoarea întunecată a tăcerii, un drum al vindecării sale prin cuvânt. Și nimic nu poate fi mai frumos decât să prinzi curajul de a-ți vindeca astfel sufletul.

De vă este dor de o călătorie aparte, pe alocuri mitică, cutreierați cărările Mariannei. Nu veți regreta! Puteți pleca din gara Siono, de la adresa sionoeditura.com, fie din librăriile din țară. Călătorie plăcută vă doresc! 

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.