-
Eminescu, un vis
E iarăși iarnă, apusul stă cearnă lumina stelelor ce își arată chipul blând. Sufletul îmi e stingher, îi este dor să nu-i mai fie dor de visul de iubire rătăcitor prin lumea cu inima enigmă. Îți scriu ție, nemurire, unde ești îți este bine? Tu să știi, ne ești luceafăr, ne ești vers ce strălucești, poezia ți-e sfânt altar, al rimelor unic vlăstar. Cuvântul ți-e acum trăire, tu n-ai moarte, ești iubire.În mine totul curge. Curge precum izvorul cu apă cristalină din codrul verde ce glasul nu și-l pierde. Scriu. Sufletul mă îndeamnă, de întrebări e tot mai plin. Pe foaia banală de hârtie mă roagă să le-așez. Nu înțeleg…
-
Conversație cu Viața- De Crăciun, frământ cu făină Băneasa, cornulețele fragede ale bunicii
Dragă Viața, Sunt nevoită să îți scriu din nou. Vin sărbătorile și, odată cu ele, și nostalgia. Crăciunul e cea mai frumoasă perioadă pentru mine, dar și cea mai tristă. Îmi amintește de copilărie, perioada când abia așteptam să mă duc la bunici să-i colind. Știam că pentru colind voi primi poale-n brâu cu brânză de vaci, cu varză sau bostan. Tare mă mai răsfăța bunica. Tare îmi e dor de al ei răsfăț dulce. Din păcate, bunica nu mai lângă mine, ea trăiește acum doar în inima mea. Ochii săi frumoși verzi nu-i mai pot vedea decât în poze, iar glasul ei dulce doar în gând uneori îl aud.…
-
Conversație cu Viața- Amintirea gustului de neuitat cu pastele făinoase Băneasa
Dragă Viață, Îți scriu cu dor, dorul ce mă poartă în vremuri apuse. Nu aș vrea să te deranjez, dar cui să mă destăinui dacă nu ție. Știi, am primit din nou o provocare, de la Băneasa vine, drum lung a făcut pân’ la mine. E tare frumoasă dar și dureroasă, fiindcă ea mi-aduce aminte de acele clipe care m-au transformat în omul care sunt astăzi și care, totodată, m-au făcut să mă îndrăgostesc de gastronomie. Mă bucur că am fost provocată. Știi de ce? Fiindcă eu și Băneasa avem câteva puncte în comun. De mai bine de 15 ani fabrica Băneasa e lider pe piața românească a pastelor…
-
Conversație cu Viața-Cartea tipărită vs audiobook/e-book
Dragă Viață, Mi s-au făcut tare dor de o conversație cu tine, așa că am decis să-ți scriu din nou. Sper ca mesajul meu să te încânte la fel de mult pe cât mă încântă pe mine scrisoarea pe care ți-o scriu acum. Vreau să te provoc la o discuție despre cărți. De fapt, adevărul e că am primit o provocare de la Editura NICULESCU. Și știi că mie îmi plac nespus de mult provocările, mai ales despre prietenele copilăriei mele, cărțile. Le iubesc nespus și pătrund cu mare drag în lumea lor aparte, pregătită să descopăr locuri de o frumusețe pe care nu o pot descrie în cuvinte. De…
-
E toamnă, e timpul Vieții să spună povești la SuperBlog
Bună! Sunt Eu, Viața. Profit de faptul că Irina nu e la laptop pentru a o înscrie la Superblog. Am auzit că în această toamnă e Storytelling la puterea Superblog. Prin urmare, Irina trebuie să participe. N-am întrebat-o dacă are chef sau nu, fiindcă ea oricum face ce vreau eu. Eu sunt șefa. Dacă eu zic că în toamna asta vom spune povești frumoase, așa se va întâmplă. Mă rog, cel puțin așa sper. Ultima dată când am participat, am făcut o figură frumoasă noi două. Suntem o echipă tare faină. Eu cu ideile, ea cu punerea pe hârtie a ideilor mele. Abia aștept să descopăr provocările pe care voi,…
-
Dimineți senine
Nu-ți sunt decât peniță ce-ți pictează chipul în cuvinte, Nu-mi ești decât clepsidră prin care trece trupul timpului, Suntem două frunze scăldate în zâmbetul soarelui de vară, Acorduri de vioară ce mângâie auzul cerului meloman. În ritmul vieții ce-și întinde agale aripile gingașe, Gândurile umblă desculțe prin raiul minții ce te știe, Și firul ierbii le gâdilă tălpile de rouă pline, Și inima le sărută iubirea din depărtări albastre. Și în urma pașilor de gând rămâne dorul, Amintiri în straie vechi ce-și poartă visele Pe umerii aplecați de povară lacrimilor Ce vor să-ți afle taina în ochii dimineților senine.
-
Renaștere
Strânge-mi sufletul în palma-ți de miere, Să-ți soarbă dulceața, Să-ți simtă mirarea atingerii calde. E timp fără țintă, amurg răstignit Pe-o dorință uitată în ochii lui ieri. Nu-i întâmplare târziul din noi, Privirile se caută în secunda ce-a fost Un răgaz al iubirii ce și-a încheiat discursul, Apusul din inimă, rămas fără cuvinte. Șoaptele gem la sânul nopții, Zâmbetul trăiește în clipa trecută, Pașii îmi ating asfaltul rece, Singurătatea le este tovarășă de drum, Tăcerea îi mângâie pe creștetul capului I-aș opri, dar le-aș distruge rostul Ce renaște mereu din propria cenușă.
-
Inocență
Timpul trece-agale, mângâindu-mi anii, Amintiri fugare sufletu-mi colindă, Cătând inocența, mândra zână a lunii. Unde ești tu oare? Nu vrea să răspundă. Și dor, și vis, și plâns de copil, Îmi ești inocență, o floare boboc, Un gând ce spre cer se uită, umil, Un glas ce s-aude mereu vesel în joc. Și chipu-ți pictez, în cuvânt te-așez! Să devii nemurire, să trăiești, să-mi fii Rază de lumină, veșnic dulce crez, Ești inocență, iubirea mea pură, să știi.
-
Gânduri despre Conversații cu Viața
-
Anotimpuri
Curg. Curg anotimpurile lin. Și timpul mușca cu poftă din trupul lor firav. Clipa? Clipa e surdă, și mută, și palidă. Tăcerea o strânge în brațele-i vânjoase și cumva îi șterge lacrima rece de pe obrazul fierbinte. Eu? Eu sunt o carte cu un final mereu neașteptat, una pe care am citit-o de atâtea ori încât am impresia că o știu pe de rost. Cât de tare mă înșel. Nu știu nimic. Îi cunosc personajele, acele frunze ce se costumează-n când în verde, când în ruginiu, pentru a juca în piesa de teatru regizată de soartă. Dar nu le știu suferința. Și nici durerea provocată de ele. Nu le…
